Şomaj în creştere, protecţie socială în scădere: scrutinul european mobilizează atât de puţin pentru că Europa nu este de folos claselor populare, estimează politologul spaniol Vicenç Navarro.

Toate studiile arată că abstenţiunea la următoarele alegeri europene va fi foarte importantă. Dezinteresul pentru viaţa politică şi participarea la voturi a scăzut neîncetat în ultimii ani, chiar înainte de criza economică şi financiară actuală. Cauzele sunt evidente, dacă înţelegem ce se întâmplă în UE.

1. Şomajul în ţările Europei celor 15 a crescut neîncetat din anii 80 încoace, iar condiţiile de muncă ale populaţiei active s-au degradat (partea din populaţia activă afirmând că lucrează în condiţii stresante a trecut de la 32% în 1991 la 44% în 2005).

2. Valoarea creşterii anuale a cheltuielilor publice pentru bunăstarea socială (pensii, sănătate, locuinţe) a scăzut treptat, de la 6,2% în 1990 la 4,8% în 2004.

3. Acoperirea socială în caz de boală, incapacitate a muncii sau de şomaj a scăzut, ca şi salarizarea (masa salarială, care depinde de nivelul salariilor şi de numărul de salariaţi) în procentaj din revenitul naţional (trecând de la 68% în 1975 la 58% în 2005). Aceste date sunt indicatoare ale deteriorării situaţiei sociale ale claselor  muncitoare din Europa celor 15, pe când veniturile pe capital au crescut vertiginos. Între 1999 şi 2006, beneficiile întreprinderilor au crecut cu 33%, pe când costul muncii n-a crescut decât cu 18%.

Ca rezultat, inegalităţile sociale s-au amplificat considerabil, iar sondajele de opinie arată că populaţia europeană este conştientă de acest fapt. 78% dintre locuitorii UE celor 15 afirmă că inegalităţile sunt excesive în ţările lor respective.

Această polarizare socială a reveniturilor decurge din politicile promovate de consensul de la Bruxelles (echivalent european al consensului liberal din Washington) şi aplicate de instituţiile europene, precum Comisia europeană (care supraveghează aplicarea Pactului de Stabilitate, şi este responsabilă de austeritatea bugetară) şi Banca centrală europeană (ale cărei politici monetare au adus enorme beneficii sferei financiare, în detrimentul stimulării economiei şi a creării de locuri de muncă).

Iar populaţia este conştientă şi de aceasta. Comisia europeană şi Banca centrală europeană sunt printre instituţiile cele mai puţin apreciate. Toţi aceşti factori justifică dezamăgirea claselor populare faţă de construcţia europeană, dezamăgire ce afectează partidele de centru-stânga, întrucât grupurile sociale cele mai atinse de politicile liberale, în special clasele muncitoare, constituie electoratul de centru-stânga. Aceste partide trec printr-o adâncă criză, fiindcă s-au aliat politicilor liberale când erau la putere, şi vor trebui să-şi impună o extinsă restructurare auto-critică. Pe când dreapta îşi datorează succesul fidelităţii bazei sale electorale, compusă din categoriile sociale cu revenituri mari, care trag beneficii din politicile liberale, dar şi dintr-o anume fâşie a claselor populare, atrasă de mesajul naţionalist şi anti-imigranţi, din cauza marii precarităţi din UE. Pentru că cei mai rasişti nu sunt cei mai ignoranţi, ci cei cu situaţia cea mai precară, ori acum precaritatea este importantă în UE.