Aproape o mie de migranţi fără adăpost, candidaţi la azil spre marea Britanie, locuiesc la Calais, în nordul Franţei, în condiţii deplorabile. În lipsă de duşuri suferă de câtva timp de râie. În 1 iulie, Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi(UNHCR) a deschis oficial un birou la Calais, pentru a încerca să le îmbunătăţească situaţia.
Este în apă până la brâu şi are torsul şi capul pline de spumă de săpun. Acceptă râzând să-l fotografiem. Bărbatul, un afgan, se spală în apa unde îşi varsă deşeurile uzina chimică Tioxide, la Calais. Era vineri după-amiaza, aproape de pădurea unde trăiesc o parte din cei 1000 imigranţii care nu au nici un adăpost (1), prezenţi în oraş, candidaţi la azil în Marea Britanie şi pasageri clandestini noaptea, în ori sub camioanele care pleacă spre Douvres. De şase luni de când asociaţia de prim ajutor catolic, depăşită de situaţie, a încetat să le mai ofere duşuri, curăţenia a devenit un pariu pentru imigranţi. Pe lângă datoria de a se ascunde de poliţia care îi hărţuie, de a se proteja de călăuzele înarmate şi de a trăi în sălbaticie în pădure.
“Afganii se spală aproape de uzină şi Erythreenii în port”, spune Celine Dallery, infirmieră la punctul sanitar permanent care aparţine spitalului din Calais. În acest spital unde se oferă tratament gratuit există un duş. Sunt 40 de persoane care se îngrămădesc zilnic pentru a se spăla şi a primi îngrijiri medicale contra bolilor de piele. Luarea duşului pune o altă problemă de sănătate publică : scabia (râia) se instalează din cauza vieţii în pădure şi se răspândeşte deoarece nu o putem o trata fără duşuri : “ numărul de vizite la punctul sanitar a trecut de la 15 la 40, din cauza scabiei. Ar fi suficient să ia antibiotice, să se spele şi să se schimbe”.
În cotidianul Nord Litoral, un medic compară bolile imigranţilor cu cele ale soldaţilor din primul război mondial, în tranşee: “Timpul petrecut pentru tratarea scabiei mă împiedică să mă ocup de boli mai grave, cum ar fi tuberculoza, diabetul, fracturile, care sunt numeroase”. Prefectul a cerut primăriei instalarea unei pompe de apă manuale la intrarea în “janga” cum numesc imigranţii, pădurea unde trăiesc afganii pachtounes. E un dute-vino de oameni care vin cu găleţile şi sticlele după apă. În câmpul imens, aproape de cabanele construite din scânduri şi din folii de plastic, există “săli de baie” spun afganii zâmbind: folii de plastic albastre întinse între plopi albi, cabine fără duş, o scândură de lemn pe pământ. Apa o încălzesc pe un foc din lemne, într- un bazin de zinc înnegrit. Aceştia folosesc cutii de conserve goale pentru a vărsa apa pe corp. Pe pământ, sticle de şampon, aparate de ras de unică folosinţă, cutii de conserve goale. "Ne spălăm dar în ziua urmatoare suntem iarăşi murdari, oftează Ahmad (2), afgan, şi tot corpul ne este bolnav.
(1) Conform unei estimări a asociaţiei de Prim Ajutor Catolic
(2) Câteva prenume au fost schimbate.