La 1 ianuarie, ziua în care Budapesta prelua preşedinţia UE, a intrat în vigoare noua lege a presei. Criticată în toată Europa, ea este combătută şi de către presa maghiară independentă. Dovada cu acest editorial din Nepszabadsag.

Pe prima sa pagină de azi, redacţia cotidianului Nepszabadsag îşi exprimă punctul de vedere: odată cu intrarea în vigoare a noii legi a presei [pe 1 ianuarie], libertatea de opinie s-a stins în Ungaria. O spunem şi în alte 22 de limbi oficiale ale Uniunii, astfel încât toată lumea să priceapă. Este o afirmaţie extrem de gravă, cotidianul nostru n-a exprimat nimic mai grav în ultimii 20 de ani, şi cu un mijloc de protest la care nu am recurs până acum. Gestul nostru cere explicaţii.

Suntem convinşi că această lege a presei, în ciuda oricăror negaţii, serveşte de fapt scopurile autoritare ale guvernului format din coaliţia Fidesz – KDNP [alianţă formată din partidul de centru-dreapta al primului ministru Viktor Orban şi Partidul creştin-democrat, la putere din aprilie 2010] creând condiţiile pentru a distruge, pedepsi şi, pe termen lung, a elimina orice persoană care nu îi împărtăşeşte opinia.

Astăzi, toată lumea jură că va aplica amenzile prevăzute cu măsură [aceste amenzi se pot ridica la 5 milioane de forinţi, deci 18 000 de euro, pentru un comentator, şi la 25 de milioane (89 700 de euro) pentru un ziar în caz de recidivă]. Unul dintre delegaţii Fidesz pentru cultură a sugerat (fără a afirma) că nici un ziar nu va fi sancţionat pentru opiniile sale politice. Dar este vorba de o neînţelegere, şi dat fiind ecoul internaţional stârnit, de nemaivăzut în istoria Ungariei, de ce acest paragraf nu a fost retras, pur şi simplu, din lege?

În realitate, cei 5 membri ai Consiliului presei, aleşi în exclusivitate printre personalităţile Fidesz, pot amenda o redacţie sub orice pretext dacă găsesc că un anume articol nu este obiectiv sau dacă nu le place ce s-a scris despre partidul lor, chiar dacă este adevărat. Ziarul se poate duce la tribunal pentru a cere suspendarea pedepsei şi a-şi afişa nevinovăţia. Dar pe ce baze ar putea decide un tribunal această suspendare? Nu ştim. Va suspenda sau nu. Nu există decât o opţiune binară – fie da, fie nu – intolerabilă: Consiliul presei va aplica sau nu aceste măsuri, el poate sancţiona un ziar cu o amendă care poate să îi fie fatală, aşa cum la fel de bine poate să nu o facă. Este o garanţie fragilă într-o ţară unde, până azi, oricine a putut să obţină câştig de cauză în situaţia de prejudiciu cauzat de presă.

Nu era nevoie de nici o instanţă specială pentru aşa ceva. Nici de un mediator al presei care va trebui de acum înainte să ceară avizul preşedintelui Consiliului presei, care va putea demara proceduri împotriva unei anumite redacţii, după bunul plac: dacă are chef, poate cere un document, şi dacă aceasta nu i-l pune la dispoziţie, amenda se poate ridica la 50 de milioane de forinţi [Consiliul poate cere şi dezvăluirea unei surse sau poate ordona o percheziţie]. Poate demara o procedură la fel de bine cum poate să nu o facă. Poate da o amendă aşa cum poate să nu o facă. Din ce cauză legea presei oferă asemenea oportunităţi dacă nu pentru a profita? Iar dacă putem profita, de ce să nu o facem? Aceste dispoziţii reprezintă o sabie a lui Damocles deasupra capetelor ziarelor.

Totuşi, cei care vor să arate realitatea actuală trebuie să se facă respectaţi. Deoarece guvernul ne-a prezentat o lume definită la perfecţiune de presa publică ţinută în lesă: aici domneşte ordinea şi securitatea, pensiile sunt apărate, Pal Schmitt [preşedintele Republicii] este cea mai autonomă persoană posibilă; cât despre această lege a presei , ea "este perfect conformă regulamentelor europene". Noi, în schimb, noi am vrea să continuăm să arătăm lumea în care trăim. Ţinem cu dinţii de această dorinţă. Chiar şi publicând doar o singură informaţie pe prima pagină, atunci când aceasta este vitală: libertatea presei a dispărut în Ungaria. Însă ei nu o pot distruge.