Europa este la o intersecție de drumuri, dar este încă atrăgătoare. Ar trebui să-și împărtășească modelul politic, social și economic cu restul lumii, scrie Paweł Świeboda.

Europa este în criza, dar din fericire nu se simte miros de praf de pușcă în aer, spre deosebire de acum 60 de ani. Proiectul european are o forță a sa proprie, dezvoltată după ani de construcție meticuloasă, aceea de a tuarna balsam peste tensiunile și sensibilitățile care zac dedesubt. Actuala stare a lucrurilor este una critică, nu pentru că economia este la ananghie, ci pentru că faptul de a fi împreună și-a pierdut strălucirea. Chiar dacă ar putea să rămână o opțiune perfect rațională, scânteia de entuziasm a dispărut.

Problema este psihologică dar și reală. Psihologcă pentru că Europa este într-un declin relativ și politicile sale se adaptează unui management în declin și atenuează lovitura. Modalitatea este una defensivă.

Pentru un muritor de rând în convulsiile unei crize de vârstă mijlocie, sunt în general două recomandări: să găsească moduri de a combate stresul, să renunțe la alcool, să se apuce de yoga, sau, cealaltă alternativă, să accepte că nu mai este tânăr și să vadă în asta o oportunitate pentru a face inventarul și – eventual – să-și schimba modul de viață, diversificându-și centrele de interes, călătorind, reluându-și studiile, practicând un nou sport. Privindi-și crescând copiii sau nepoții.

Nu e niciodată prea târziu

Până acum, Europa a evitat întotdeauna opțiunile de mai sus și continuă să practice terapia reîntineririi, jucând rolul etern al celui mai tânăr din cartier. Aceasta a fost logica din spatele Tratatului de la Lisabona și a programului consacrat problemelor climatice. Și după ce-și va revizui sistemul de guvernare macroeconomică adoptând o coordonare fiscală mai strânsă, va trebui să abordeze provocări structurale precum cele care țin de schimbările demografice ale continentului.

Deși nu e niciodată o idee rea să faci sport, Europa la care visez eu este una care să se simtă în largul său cu ea însăși. Nu ar trebui să ne lăsăm pradă iluziilor. Lăsând la o parte dezastre mai mari, Europa va trebui să facă loc la masă pentru China, India și alte puteri în curs de dezvoltare. Alunecând de la o cota de 25 la sută din populaţia lumii în 1900 la un proiectat 5 la sută în 2050, pur și simplu nu poate avea aceeaşi scară de influenţă.

De asemenea, ar ajuta dacă ne-am da seama că avem o grămadă de învățat de la restul lumii. Există un consens în Europa că inovația și antreprenoriatul sunt cele care vor aduce creștere. Pentru a îmbunătăți infrastructurile noastre de "creștere", mai ales universitățile, și a face progrese în comercializare cunoștințelor, există multe țări precum Singapore, Australia sau Statele Unite de la care am avea ce învăța.

Piața unică-o poveste de succes

Asta nu înseamnă că ar trebui să rămânem inactivi și să privim cum alții sar în lumina reflectoarelor. Mai degrabă înseamnă să ne pregătim pentru un marș lung în timpul căruia rezistența și vitalitatea modelului nostru politic, economic și social vor ajunge la linia de sosire în timp ce alții se întind la maximum și eșuează. Europa are unele din cele mai bune modele de guvernare în privința sănătății și a politicilor sociale: acestea vor deveni cel mai puternic atu al nostru în timp ce alții în lume încep să se confrunte cu așteptări în creștere de la propriile lor popoare și electorate precum și cu tendințe de evoluție demografică.

Europa ar trebui să se întoarcă la elementele de bază, să crească nucleul său. Pe plan intern, asta înseamnă mai întâi să exploateze piața unică până în prăsele. Când privim înapoi, este în mod clar una dintre poveștile europene de succes. Cu toate acestea este șocant numărul obstacolelor și al barierelor ridicate care au împiedicat-o să-și atingă nivelul maxim. Peste jumătate dintre antreprenorii Europei spun că au întâmpinat dificultăți când au vrut să vândă bunuri altor state membre, fără să mai vorbim despre servicii sau fluxul de capital. Este timpul să ripostăm.

Nu e nimic greșit în a trăi într-o lume aflată în continuă schimbare

Pe ordinea de zi mai sunt trecute fidelitatea pentru valorile noastre sau îmbunătățirea sistemelor politice europene. În vreme de criză, starea democrației este de obicei ultimul lucru de care se preocupă oamenii.

Și totuși, mai sunt încă multe de făcut pentru a moderniza lumea îndatoririi și responsabilității publice în Europa. Dintre mai multele modalități ale Europei de a-și exercita influența, faptul că este un model atractiv este una dintre cele mai durabile și efective. Ar trebui să o îmbrățișăm.

În sfârșit, să ne întoarcem la lucrurile de bază înseamnă să ne întoarcem atenția mai întâi la vecinii noștri și la candidații la statutul de membru. Impresionantul progres făcut de țări precum Turcia reprezintă o oportunitate pentru Uniune pentru a-și consolida influența față de vecinul său. Aderarea la UE este încă marea miză pentru Ankara, deși e clar că nu este și singura. UE va rămâne în curând fără capitole de deschis în discuțiile sale despre aderare cu puterea musulmană. Vine momentul adevărului, și avem ce regreta dacă îl ratăm.

Nu e nimic greșit în a trăi într-o lume tot  mai diversă. Pe când locuiam la Londra, m-am gândit la remarca făcută de Dean Acheson potrivit căreia pierderea din imperiu a lăsat Marea Britanie fără un rol. Această remarcă încă mai are rezonanță în Marea Britanie iar acum ar putea fi aplicată și în Europa. Așa cum Marea Britanie se descurcă destul de bine fără un imperiu, tot așa se va descurca Europa fără un tărâm al marilor idei.