Tensiunile regionale din Belgia sau Italia, ca şi soarta rezervată romilor, o arată: o societate nu poate fi şi generoasă şi heterogenă. Iar această constatare se aplică Uniunii Europene. Aceasta este teza a doi economişti francezi.
Criza politică pe care o traversează Belgia în prezent este emblematică a unei profunde tulburări europene. La trei luni de la ultimele alegeri legislative, câştigate de partidul independantist flamand, ţara tot nu are un guvern stabil. Anumiţi politicieni valoni, iniţial sereni, se gândesc de acum înainte la posibilitatea unei dezintegrări a unei ţări sfâşiate între comunităţile valone şi flamande, pe care totul pare să le opună.
Totuşi, diversitatea nu este un obstacol fatal pentru Statele-naţiune. Spania şi Marea Britanie, în ciuda unor importante tensiuni separatiste, au terminat prin a combina regionalismul cu unitatea naţională. Statele Unite, templu al comunitarismului, nu sunt în pericol de a exploda.
In realitate, diversitatea zguduie integritatea naţională atunci când este însoţită de puternice transferuri intercomunitare. Ceea ce reproşează flamanzii valonilor, nu este faptul că vorbesc franceza, ci că au parte de o protecţie socială generoasă finanţată de impozitele lor. Italienii din Nord nu sunt ostili la modul de viaţă flegmatic al compatrioţilor lor din Sud, dar nu doresc să îi mai subvenţioneze. Acest conflict între deschidere spre celălalt şi generozitate financiară poate părea paradoxal, dar nu este propriu Europei.
Dacă americanii nu au reticenţe în a vedea coexistând pe teritoriul lor moduri de viaţă radical diferite, ei nu sunt pregătiţi să-şi întindă solidaritatea şi eforturile pe care le fac dincolo de limitele strâmte ale unui cerc de proximitate, "comunitatea" lor. Acest deficit de capital social, de interes pentru binele comun, se traduce concret în viaţa loc cotidiană.
Alberto Alesina, profesor la Harvard, a descoperit de exemplu că oraşele americane cu o mare diversitate (culturală, socială) sunt şi cele în care serviciile publice sunt de o calitate mai puţin bună. Coşurile de gunoi sunt golite mai rar, bibliotecile municipale sunt mai mici, canalizarea deficientă, programele de ajutor social mai puţin dezvoltate. Revers al diversităţii, absenţa de solidaritate colectivă are uneori un preţ politic: ţările cele mai heterogene au guverne mai puţin stabile, atunci când nu sunt mai autoritare.
Diversitatea, distrugătorul ambiţiei federaliste
Diversitatea, care este de fapt imensa bogăţie a continentului european, ar putea deci foarte bine să fie şi distrugătorul ambiţiei federaliste. Trista afacere a romilor români, din acest punct de vedere, este o nouă ilustrare a acestui principiu de arbitraj între diversitate şi solidaritate. Nici un Stat al Uniunii, nici măcar România, nu consideră poporul nomad ca o parte a propriei sale comunităţi. Fiecare Stat îi expulzează, fără a căuta cu adevărat să rezolve problema. Romii nefiind problema nimănui, devin problema Comisiei Europene, care, întrucât emană din comunităţi diferite (Statele europene în diversitatea lor), nu are posibilitatea de a-i proteja dincolo de posturile lor moralizatoare.
Chiar dacă rar explicată astfel, dilema dintre generozitate şi toleranţă îmbibă şi problemele de politică internă. In această perioadă de pre-campanie, ea apare în filigran în majoritatea dezbaterilor. Partidele caută să se diferenţieze pe axa solidaritate-diversitate, dar nu îndrăznesc să formuleze existenţa unui arbitraj. Ambiguitatea discursului nu reuşeşte să ascundă gravele conflicte interne. Dreapta, pe versantul său liberal, arată din anumite puncte de vedere o capacitate de a îmbrăţişa mai multe diversităţi culturale, dar ca şi revers inevitabil (şi de nemărturisit unei părţi a electoratului), evoluţia spre un model comunitarist dublat de o frână a redistribuirii bogăţilor. Stânga, cu egalitatea condiţiilor ca referinţă istorică, face presiuni implicite pentru omogenitatea culturală (acesta este sensul republicanismului) fără a avea curajul de a mărturisi. Recursurile sale recurente la modelul scandinav sunt de fapt mărturisirea acestei neînţelegeri: nu putem avea un nivel de redistribuire suedez şi o diversitate americană.
