Declinul anunţat al berlusconismului

Silvio Berlusconi la Palatul Chigi, sediul guvernului italian

Pentru presa europeană nu mai există nicio îndoială : ruptura consumată pe 29 iulie, între şeful guvernului şi principalul său aliat Gianfranco Fini, marchează punctul culminant al crizei sistemului de putere al lui "Il Cavaliere". In acest timp, influenţa Italiei în Europa, deja slabă, este în declin.

Pentru El Pais, asistăm pur ÅŸi simplu la "declinul berlusconismului". Dacă Silvio Berlusconi a reuÅŸit într-adevăr timp de câÅ£iva ani "să capteze dorinÅ£a profundă de stabilitate" a italienilor, obosiÅ£i de decenii de fragmentare politică, "aglutinând centrul-dreapta cu sprijinul Vaticanului ÅŸi al antreprenorilor", puterea lui se izbeÅŸte acum de "problema morală" invocată de co-fondatorul Poporului Libertăţii (PDL), Gianfranco Fini. El ÅŸi ai lui, explică cotidianul din Madrid, "confruntă zi cu zi guvernul cu derivele lui, la fiecare caz de corupÅ£ie, abuz de putere sau simplă indecenţă din partea miniÅŸtrilor. Ori de câte ori executivul pune interesul privat mai presus decât cel al comunităţii". Dar Berlusconi "va lupta până la capăt pentru a-ÅŸi duce la bun sfârÅŸit termenul, care se încheie în 2013", continuă El Pais, potrivit căruia "dacă totuÅŸi poate încă câÅŸtiga partida", "berlusconismul pare rănit de moarte", deoarece "nu a reuÅŸit să stabilească o conducere care să dirijeze Å£ara în mod coerent. Ceea ce este cu mult mai grav pentru Italia decât starea proastă a economiei sau escapadele sexuale".

"Guvernul se prăbuÅŸeÅŸte", titrează la rândul său Die Zeit, pentru care "sistemul Berlusconi" - "a-ÅŸi bate joc de statul italian ÅŸi a-ÅŸi răsplăti fidelii" - este pe cale de a se întoarce împotriva stăpânului său. "Până astăzi", afirmă revista germană, "succesul lui Berlusconi se baza pe înstrăinarea italienilor faţă de Stat : el promitea într-adevăr alegătorilor să-i protejeze împotriva intervenÅ£iei statului. În Italia lui Berlusconi, Statul ÅŸi instituÅ£iile sale deveneau un adversar contra căruia un politician carismatic îÅŸi proteja clientela. Pas cu pas, Berlusconi elibera italienii de acest stat ostil instaurând amnistii pentru fraudatorii fiscali ÅŸi constructorii ilegali. Acolo unde legislaÅ£ia fiscală ÅŸi normele privind construcÅ£ia devin facultative, toată lumea putea trage profituri". 

Dar astăzi, continuă Die Zeit, "italienii constată că acea a lor mare libertate este de fapt legea junglei. În final, cei care profită de sistemul Berlusconi sunt puÅ£ini, ÅŸi aceÅŸti câÅ£iva reprezintă de mult timp un fel de oligarhie criminală cu contacte în Mafia. Acum, devine periculos pentru Berlusconi să dea impresia de a nu mai avea control asupra oligarhilor săi. Acesta este începutul unui proces care ar putea fi chinuitor de lent ÅŸi deci pernicios pentru Italia. Având în vedere că opoziÅ£ia [...] este slabă, ea nu va fi - aÅŸa cum a fost adeseori cazul - decât spectatoare la dizolvarea sistemului Berlusconi. Iar un alt sistem nu se află încă în vedere".  

Criza în sânul majorităţii la putere la Roma nu ar trebui totuÅŸi să aibă consecinÅ£e asupra poziÅ£iei ÅŸi politicii Italiei în Uniunea Europeană : conform ziarului The Economist, într-adevăr, deÅŸi face parte dintre membrii fondatori ai UE, Italia a avut întotdeauna o influenţă cu mult inferioară importanÅ£ei sale economice ÅŸi demografice. Că este vorba de a-ÅŸi impune interesele naÅ£ionale sau de negocieri internaÅ£ionale, Italia s-a  mulÅ£umit mult timp cu un rol secundar. Marcată de "lupte intestine între partide, care subminează orice abordare coerentă a politicii europene", ea a cultivat o "lungă istorie de neglijare" faţă de instituÅ£iile europene. Acest lucru s-a reflectat, "caz aproape unic în UE", printr-o "absenţă de alianÅ£e stabile, chiar ÅŸi cu alte state mediteraneene" ÅŸi, până de curând, printr-o "lipsă de coordonare între politicile europene în diferitele ministere". Chiar dacă în ultimii ani au fost realizate unele progrese în acest sens, în parte datorită stabilităţii politice sub guvernele succesive conduse de Silvio Berlusconi, acesta nu a schimbat fundamental situaÅ£ia : "pentru ÅŸeful guvernului italian, Europa este plictisitoare". În politica externă, "el îÅŸi rezervă entuziasmul pentru raporturile sale diplomatice personale cu liderii unor ţări ca Turcia, Rusia, Belarus, Libia ÅŸi republicile din Asia Centrală - ţări exterioare UE, dintre care unele nu au reputaÅ£ie prea bună la Bruxelles".
 

Văzut din Italia
Un divorţ demult anunţat

În urma deciziei conducerii Poporului Libertăţii (PDL) de a-ÅŸi expulza co-fondatorul, Gianfranco Fini, ziarul Il Riformista ironizează asupra sfârÅŸitului partidului condus de Silvio Berlusconi, publicând în prima lui pagină o necrologie specificând că PDL, "în vârstă de doi ani, a decedat prematur după o lungă agonie". La Repubblica aminteÅŸte că tensiunile dintre primul ministru ÅŸi preÅŸedintele Camerei DeputaÅ£ilor datează de câteva luni, ÅŸi că în 29 iulie, partidul i-a declarat pe Fini ÅŸi pe ai săi "incompatibili" cu linia PDL-ului, cerându-i să-ÅŸi părăsească postul. Fini, a cărui Alianţă NaÅ£ională (post-fascistă), împreună cu  Forza Italia, partidul lui Berlusconi, a dat naÅŸtere PDL-ului în 2009, plăteÅŸte astfel preÅ£ul poziÅ£iei sale în favoarea legalităţii, în momentul în care mai mulÅ£i apropiaÅ£i ai lui Il Cavaliere sunt atinÅŸi de scandaluri de corupÅ£ie. O strategie de distanÅ£are, notează La Repubblica, "care îl plasează pe un teren electoral ÅŸi mediatic avantajos, de unde va putea izvorî o cultură de centru-dreapta care va încerca, pentru prima oară, să vorbească în acelaÅŸi timp de ordine ÅŸi de reguli, de moralitate ÅŸi de ConstituÅ£ie".