Reuniunea Băncii Centrale Europene din 2 august este anunțată drept crucială pentru Spania și Italia, state care așteaptă ajutor. Ea va fi mai ales momentul în care vom afla cine, dintre cancelarul Merkel sau președintele Bundesbank, decide poziția germană în fața crizei.

Analiștii cei mai critici față de modul de a proceda al Germaniei în Europa explică faptul că la începutul crizelor întotdeauna se arată inflexibilă, la jumătate pare dispusă să cedeze și să-și schimbe părerea și termină prin a se menține fermă, instalată în poziția sa inițială și fără să vrea să o modifice în momentul decisiv și final.

Ce se va întâmpla acum, în această fază de îndoială existențială a euro? Timp de câteva zile a părut că Angela Merkel, cancelarul, și ministrul său de Finanțe, Wolfgang Schäuble, acceptau propunerea țărilor din sud precum Spania și Italia, secundate de Franța, partener tradițional al Berlinului dar temător deja să nu fie aruncat la colț de acesta, constând în ajutor de la Banca Centrală Europeană (BCE) și de la Fondurile europene de salvare pentru condamnata sa datorie publică.

Cuvinte încântătoare

Tendința opiniei din aceste zile a fost punerea accentului pe schimbarea poziției Germaniei, în ciuda faptului că nicio afirmație în favoarea cumpărării datoriei sau în favoarea altei măsuri suplimentare nu a fost făcută de căpeteniile sale. În schimb, din Germania a venit clar respingerea directă din partea instituțiilor economice, începând cu Bundesbank, banca centrală germană. În jurul acestei instituții emblematice s-au grupat economiști influenți, politicieni și industriași ai țării. Argumentele dezbaterii sunt cunoscute, nu merită efortul acum să le repetăm.

Mai interesant este de știut dacă încăpățânarea președintelui Bundesbank, Jens Weidmann, pune în evidență o divergență reală cu guvernul lui Merkel sau e vorba de o distribuire a rolurilor, ceea ce cancelarul a negat deja în trecutul recent, în toate modurile posibile.

Este evident că Merkel nu mai poate apela din nou la Bundestag, ca să ceară mai multe resurse pentru altă salvare, cea caree le așteaptă pe Spania și Italia după colț, având în vedere cum erau piețele până când Mario Draghi, șeful BCE, a pronunțat săptămâna trecută încântătoarele sale cuvinte.

Un scenariu de coșmar

Fără spațiu politic pentru a orchestra o salvare după modelul grecesc dar având de-a face cu presiunea fermă piețelor, soluția cea mai comodă pentru ea era să lase sarcina în mâna BCE, ceea ce în termeni naționali înseamnă Bundesbank. Aceasta din urmă, văzând manevra, adică faptul că exista riscul să asume pierderile dacă operațiunea iese prost, a rămas pe poziții. Ar fi deci mai degrabă logica șocului și nu cea a divizării rolurilor. În acest scenariu, consiliul BCE de joi ar vedea apărând o alianță între bancherii centrali din sud și majoritatea guvernelor din zona euro, inclusiv cel german, împotriva Bundesbank și a unor bănci centrale aliate. Istoric.

Într-o a doua variantă, în care Merkel ar fi lăsat ca Bundesbank să fie cea care refuză, Draghi ar fi vorbit degeaba și joi am fi asistat la un adevărat fiasco, cu o BCE aproape fără margine de manevră și neautorizată de puterile din zona euro, chiar dacă ar câștiga votul formal. Un scenariu de coșmar.