Criza datoriei Greciei nu numai că a subminat moneda unică, ci a şi scos în evidenţă imperfecţiunile principiilor fondatoare ale zonei euro. Pe 22 martie, la întâlnirea celor 27 de la Bruxelles, Robert Skidelsky a susţinut că o piaţă comună nu poate funcţiona fără un guvern comun.

Schimbări dramatice şi răspunsuri mediocre : aceasta este istoria Uniunii Europene. Prea rar s-a întâmplat ceva serios în UE, un eveniment a cărui importanţă să depăşească nivelul unui eveniment, ceea ce justifică de ce Europa este ştearsă din punct de vedere economic şi geopolitic.

Tratatul de la Roma din 1958, care a pus bazele Comunităţii Economice Europene, a fost cel mai important salt înainte făcut de Europa. Dar decizia de a crea  o piaţă comună fără a avea un guvern comun a generat probleme pentru viitor. Extinderea la 27 a numărului de state membre şi crearea unei zone euro formată din 16 membri – a lărgit discrepanţa dintre retorică şi realitate. Euroland [naţiunea Euro] a făcut mai multe promisiuni decât i-ar fi permis istoria.

O criză a extinderii?

Criza financiară greacă este cel mai recent exemplu al acestui decalaj. La origine, este o criză a "extinderii", iar în acest caz al extinderii zonei euro. Eforturile fiscale fără precedent şi disciplina financiară din anii 1990 – care au ajutat Grecia să fie creativă din punct de vedere contabil – au permis Portugaliei, Italiei, Greciei şi Spaniei să îndeplinească criteriile de intrare în zona euro, în 2002. Dar odată intrate, presiunea asupra acestor state a încetat. O mare parte a ţărilor mediteraniene a început să cheltuiască excesiv, ele fiind sigure că nu vor trebui să dea socoteală pieţelor.

Acum, Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe al Germaniei, consideră că această stare de lucruri trebuie să înceteze. Acesta susţine înfiinţarea unui Fond Monetar European (FME) al cărui rol va fi de a oferi împumuturi de urgenţă ţărilor al căror risc de neacoperire a obligaţiilor financiare riscă să le afecteze suveranitatea. Împrumuturi de urgenţă se vor acorda la "preţuri prohibitive", în "condiţii stricte" şi cu "penalităţi în caz de nerespectare a condiţiilor impuse". Tradus într-un limbaj comun, acesta înseamnă că starea financiară a unei ţări care a solicitat ajutor din partea FME va fi externalizată, pentru o vreme, unor comisionari externi.

 

Predicţia lui Milton Fredman, cum că moneda unică va disparea după un deceniu sau două, a devenit mai probabilă ca niciodată. La urma urmei, Schäuble ştie că aceleaşi condiţiile pe care el le-a propus sunt inacceptabile din punct de vedere politic, aşa că a afirmat recent că orice ţară incapabilă de a le îndeplini "ar trebui, în ultimă instanţă, să iasă din uniunea monetară, dar în acelaşi timp ar trebui să îşi păstreze statutul de membră UE". Germania ar putea ieşi ea însăşi din zona euro dacă nu va reuşi să aducă pe linia de plutire parteneri mai slabi.

Sau o criză mediteraneană?

 

Criza mediteraneană a dezvăluit imperfecţiunea zonei euro : absenţa unui guvern unic. Zona euro are nevoie de instrumente pentru a face faţă aşa numitelor "şocuri asimetrice" – şocuri care îi afecteză pe unii membrii mai mult decât pe alţii. Aceasta este lipsită de instrumente, în special de o trezorerie cu putere de impozitare şi de acordare de împumuturi, precum şi de o bancă centrală care să poată acţiona în ultimă instanţă, în calitate de creditor al băncilor ţărilor membre.

Propunerea lui Schäuble are atât o dimensiune economică cât şi una geopolitică. Din punct de vedere economic, ea prezintă larga discrepanţă dintre cei care cred că dezechilibrele externe sunt din vina celor care cheltuiesc prea puţin şi cei care cred că vina aparţine celor care cheltuiesc prea mult. Germania, cu politica sa fiscală conservatoare, ar dori ca alte ţări ale UE care au un larg deficit bugetar, să realizeze o întoarcere disciplinată la starea de sănătate financiară, prin reducerea cererii interne şi prin creşterea exporturilor. Problema, consideră liderii germani, nu este că ţara lor are o rată crescută de economisire ci că alţi membri ai zonei euro cheltuiesc în mod excesiv.

Doar un argument incoerent

 

Martin Wolf de la The Financial Times consideră acest argument incoerent. Concentrarea economiilor într-un singur loc, susţine acesta, va duce în mod automat la creşterea şomajului în alte locuri. Marii deponenţi ar trebui să consume mai mult, să permită marilor cheltuitori să exporte mai mult şi să înceapă să trăiască din resursele lor. Prudenţa nu este o virtute dacă nimeni nu este dispus să cheltuiască.

 

Dar impactul principal al viziunii obtuze a lui Schäuble este geopolitica UE. Elita politică a Europei vede UE ca fiind un pol într-o lume multipolară. Dar ce este Europa? Mai puţin decât o federaţie, mai mult decât o confederaţie, îi lipseşte orice centru de gravitaţie, orice frontieră fixă. Lipsită de o coerenţă internă şi de un contur extern, Europa este mai puţin importantă decât o înfăţişează geografia ei.

 

Implicaţia propunerii lui Schäuble este aceea că Euroland ar trebui să aibă o dimensiune guvernabilă. Ca şi băieţelul căruia nu i-a fost teamă să afirme că regele este gol, acesta a punctat cu realism retorica aspiraţională cu care liderii europeni sunt încă obligaţi să îşi formuleze discursurile. Acesta a spart tabuurile care pun la îndoială toate aspectele proiectului de construcţie europeană. Pentru cei care preferă o construcţie solidă unei gândiri idealiste, cuvintele lui sunt binevenite.