Partidele politice europene sunt în plină criză. Dincolo de direcţiile lor ideologice, nu se mai ocupă decât de interese particulare, şi îndeosebi de cele ale pensionarilor cărora le promit păstrarea avantajelor din anii trecuţi, dar din care n-a mai rămas de mult nimic.

Criza care abia a început în Europa nu afectează doar moneda, manifestându-şi consecinţele devastatoare asupra diferitelor economii. Partidele politice – o instanţă fundamentală a democraţiei moderne – sunt şi ele târâte tot mai adânc în vâltoare. Faptul că, de doi ani încoace, guvernele din Slovacia şi până în Portugalia sunt dărâmate ca popicele pe rând, indiferent de orientarea lor politică, este doar primul indiciu al unei boli sistemice. În realitate, legea alternativelor politice rezultate din competiţia forţelor democratice a fost abolită sub dictatul economiei.

Cel mai evident se vede asta în Grecia. Patria democraţiei ţine acum o rundă de alegeri fantomă, fără miză. Niciun partid nu a îndrăznit să treacă în oferta sa electorală singura decizie alternativă reală rămasă, adică ieşirea din euro, poate şi din UE şi falimentul statului elen. În schimb, partidele se prezintă acum ca umbre ale ideologiilor lor de odinioară – zombi din vremurile când încă mai era ceva de împărţit.

Partidele mari, care s-au maturizat adesea în sărăcia din anii de după război, nu mai par adecvate pentru a administra lipsurile. În Italia, Berlusconi, miliardarul tribun al poporului, a fost gonit din funcţie de datoriile de stat. Dar nici partidele de opoziţie ale stângii nu s-au înghesuit să umple marele gol care s-a format. În schimb, întreaga castă politică a capitulat şi a lăsat măsurile de austeritate în seama unei "guvernări externe de experţi". Acum cercurile economice se tem mai ales că cea mai costisitoare clasă politică a lumii va reveni la comenzi după următoarele alegeri şi va cârmi iar spre prăpastie.

Dulcea otravă a statului-providenţă

Până acum, cetăţenii Europei au reacţionat la situaţia gravă ca struţul, cu capul în pământ, sperând că ce e mai rău va trece şi totul rămâne la fel de comod ca înainte. Cel mai clar acţionează dulcea otravă a statului-providenţă finanţat pe credit în leagănul Europei, Franţa. Nou-alesul preşedinte Hollande, care este şi economist, şi-a obţinut voturile doar prin promisiuni de creştere: o creştere a cheltuielilor sociale, mai mulţi funcţionari şi mai presus de toate, o ieşire timpurie la pensie, devenită simbolul unei mari utopii europene. În timp ce toată lumea se uită acum la Germania ca la ultima economie solventă, lacomii uită faptul că şi finanţarea pensiilor germane se bazează – încă de multă vreme – pe credite. Partidele se comportă total fără răspundere, dar în niciun caz fără logică. Cine vrea să câştige alegeri, trebuie să mintă în continuare. În Olanda, şiretul populist Geert Wilders a renunţat deocamdată la mesajul anti-Islam şi predică acum împotriva risipitorilor de la Bruxelles, împotriva euro şi laudă bunul stat-providenţă în favoarea autohtonilor albi şi vârstnici, pe care i-a botezat în logica sa simplă Henk şi Ingrid.

Henk şi Ingrid, şi toate milioanele de pensionari europeni, pensionarii timpurii, funcţionarii sau cei care trăiesc din câştigurile redistribuite din banii contribuabililor, decid de multă vreme diferite alegeri. Acestora nu trebuie să le răspunzi cu tăieri bugetare. Recent, în Austria, o convenţie a celor două partide mari a trebuit să aprobe măsuri legate de pensii, nu s-a putut pune de acord asupra niciunor tăieri – în afară de introducerea unei taxe speciale pentru cei care studiază şi a unei limitări a alocaţiei pentru copii. I-a atins deci exact pe cei care trebuiau protejaţi şi pe ai căror umeri stă viitorul statului social.

Europa, o curte a pensionarilor

În realitate, în partidele europene nu mai domină preşedinţii, ci seniorii care din anii 1970 îşi împart câştigurile, şi care acum vor să-şi însoţească clientela cu păr alb la pensie. Nu este o întâmplare faptul că singura utopie politică care a mai rămas după decenii de socialism, ecologie şi europenism, este legată şi în rândul tinerilor de cererea de locuri de muncă pe viaţă la stat.

Locuri de muncă la stat şi nu reforme structurale – asta cer tinerii alegători ai lui Hollande. Iar piraţii germani vor un salariu de bază pentru cei care nu fac nimic şi utilizarea liberă a conţinuturilor pe Internet, pe care creativii lumii trebuie să le ofere pe gratis. Acele partide politice ale Europei care profită de criză cântă împreună oda: "Banii noştri pentru oamenii noştri", ceea ce înseamnă în traducere: "creditul vostru pentru oamenii noştri".

Aşa se degradează viaţa politică a unei organizaţii care, odinioară, se baza pe solidaritate şi cooperare, şi se transformă într-o întrecere a rechinilor şi a şantajiştilor. Iar Europa devine o curte a pensionarilor, care-şi apără la nevoie parcela cu arma. Curente odată puternice precum social-democraţia s-au epuizat deja spiritual şi moral în Italia şi Grecia pentru că au decăzut până la nivelul de grupuri clientelare pentru sindicalişti şi funcţionari, în timp ce interesele imigranţilor, tinerilor, şomerilor şi celor fără educaţie au dispărut de tot din preocupările stângiştilor saturaţi.

În cădere abruptă

În alte părţi, precum Olanda sau Franţa, creştin-democraţii se află în cădere abruptă pentru că electoratul acestora din provincie îmbătrâneşte şi se simte acum mai în siguranţă în paradisul pensionarilor oferit de populiştii de dreapta. Atâta timp cât cetăţenii Europei rămân convinşi, ca în deceniile trecute, că politica constă doar în redistribuirea valorii adăugate, situaţia nefericită a partidelor nu se va schimba.

Unde duce asta? În Grecia, alegerile între partide nu mai au sens; aici guvernează panica. În Italia, elitele burgheze au o frică justificată de reîntoarcerea castei politice, care nu vrea să taie nimic, mai ales nu propriile sale privilegii. În Franţa, redistributorii mercantilişti au învins. În Belgia s-a guvernat multă vreme cu succes fără partide şi acum statul se îndreaptă fără credite şi fără reforme spre următoarea incapacitate de guvernare.

În Olanda, care trăieşte de pe urma Europei, în curând două dintre cele trei partide mari vor respinge actuala Europă şi actualul euro. În multe ţări ruinate de credite, cu un şomaj în rândul tinerilor de peste 30% – să ne gândim la Spania, Portugalia, Irlanda – este indiferent din punctul de vedere al politicii partizane ce direcţie ideologică administrează situaţia deplorabilă din prezent.

La un moment dat, europenii vor trebui să realizeze că nu programele proaste ale partidelor le fac probleme, ci că ei înşişi sunt problema de care care fug. Va fi interesant să vezi atunci ce a mai rămas din sistemul de partide.