Este tern, consensual şi pragmatic. Şi totuşi, dacă este ales preşedinte al Franţei, candidatul socialist ar putea să schimbe cursul politicii în Europa, asigură un editorialist spaniol.

Nu cu mult timp în urmă, dacă ar fi spus cineva că un personaj ca François Hollande ar putea să incarneze speranţa a milioane de europeni într-un început de revoltă faţă de asfixianta stare de fapt, ar fi fost tratat drept nebun.

Cu alura sa de funcţionar sau comerciant corect, caracterul său pragmatic şi consensual sau cu viziunea sa politică intermediară de centru-stânga, Hollande nu are nimic din geniul cu panaş al lui Cyrano de Bergerac, din gigantul istoric De Gaulle sau din artistul florentin al politicii, Mitterand.

Şi totuşi, semn al acestor triste şi mediocre timpuri, Hollande este acum perceput în lungul şi latul Bătrânului Continent ca unicul Asterix capabil să se ridice, din mereu mândrul sat galic, împotriva imperiului german al austerităţii şi al tăierilor, şi să propună stimularea creşterii şi slujbe, ca prim obiectiv economic colectiv.

În memoria recentă, nicio alegere prezidenţială franceză nu a avut o dimensiune atât de continentală precum cea de astăzi. Berlin, Frankfurt, Bruxelles, Paris, Londra, Roma, Madrid, toate celelalte capitale europene, şi de asemenea faimoasele “pieţe” şi nu puţini cetăţeni obişnuiţi, ştiu ce este în joc la aceste alegeri.

Fie asistăm la continuarea conducerii Merkozy, cu dogma sa privind echilibrul bugetar cu orice preţ, fie se face prima încercare serioasă de a introduce în loc de frunte pe agenda europeană obiectivul extinderii sau reactivării economice generatoare de locuri de muncă. Un lucru crucial pentru ţările salvate, aflate sub tutelă sau suspecte – Grecia, Portugalia, Spania, Italia, însăşi Franţa – şi de asemenea chiar pentru Germania.

Un spirit revoluţionar

Cum spunea acel părinte intelectual al independenţei Statelor Unite, Thomas Paine, există momente în care bunul simţ se transformă într-unul revoluţionar. Este ceea ce i se întâmplă moderatului Hollande.

Nu îşi face propunerile din stângism ideologic, şovinism galic, dorinţă de a rupe axa Paris-Berlin sau antieuropenism. O face pentru a încerca să oprească ceea ce Paul Krugman numeşte “suicidul economic european” ceva ce tocmai a fost explicat de FMI.

Hollande este dintre cei care cred că s-a produs o gravă eroare de diagnostic, şi, în consecinţă de tratament. Bolnavul european are o tumoare gravă (creştere şi locuri de muncă), dar echipa medicală condusă de Angela Merkel îl tratează exclusiv de altă problemă de-a sa: greutatea în exces (deficit şi datorie). Şi, evident, reducerea dramatică a dietei pacientului a agravat răul primar pe care nu a încercat nimeni niciodată să îl rezolve.

La asta au contribuit interesele pecuniare (aşa-numitele pieţe), fundamentalismul ideologic neoliberal (cât mai puţin stat, cu atât mai bine) şi obsesiile contabile germane (inflaţia minimă şi deficitul zero).

Hollande a terminat cu dogma. Ideile sale ar fi fost considerate timide cu nişte lustri în urmă, dar azi par revoluţionare. În UE va apăra două idei care lui Merkel îi provoacă alergii: taxa pe tranzacţiile financiare şi crearea de euro-obligaţiuni.

“Schimbarea cursului istoriei”

Hollande, scrie Miguel Mora pentru El País, s-a transformat în “marea speranţă a multor europeni pentru a schimba istoria”. Răzvrătirea sa faţă de Berlin şi Merkel ar putea să găsească aliaţi, într-un mod mai mult sau mai puţin explicit.

Spaniei i-ar veni foarte bine, ca să nu mai vorbim de Grecia sau Portugalia. Revolta sa ar putea ajunge şi în Germania, unde Partidul Social Democrat cere o schimbare a direcţiei europene, spre creştere şi locuri de muncă. Şi, atenţie, este posibil ca social-democraţii să câştige alegerile germane din 2013 sau să aibă o asemenea ascensiune încât Merkel să se vadă obligată să le ceară ajutor pentru un guvern de coaliţie.

Cine ştie? Pentru moment, alegătorii francezi au cuvântul. În mod paradoxal, dacă îl aleg pe omul cel mai puţin carismatic ce se poate imagina, Hollande, decizia lor ar putea avea bătaie lungă în Europa. Ar putea să facă din nou istorie.