Politică Statele membre

Spania: Spre o “economie a războiului”

28 martie 2012
El País Madrid

Turcios

Reformele şi reducerile bugetare masive adoptate de guvern sub presiunea autorităţilor de la Bruxelles, cât şi atacurile la care este supusă economia în ultima vreme pun la grea încercare răbdarea spaniolilor şi dau naştere la temeri privind o recesiune durabilă, previne editorialistul Joaquín Estefanía.

La o sută de zile de la începerea guvernării cu majoritate absolută, Mariano Rajoy poate să prezinte cel puţin trei mari reforme economice: cea a muncii, cea financiară şi cea a stabilităţii bugetare. Dincolo de opiniile care există faţă de fiecare dintre ele (toate merg în aceeaşi direcţie: să satisfacă obligaţiile impuse de Bruxelles şi să liniştească pieţele), nu se poate acuza Guvernul PP că nu acţionează.

Totuşi, rezultatul nu a fost până acum cel aşteptat: UE este neîncrezătoare iar Spania a depăşit Italia, în privinţa problemelor legate de prima de risc şi a intrat în zona roşie a preocupărilor investitorilor din zona euro.

În plus, în ultimele zile, economia spaniolă a fost obiectul celor mai dure atacuri din partea principalelor biblii ale presei economice mondiale, ale diferitelor rapoarte ale băncilor de investiţii, şi, cel mai paradoxal, ale însuşi premierului italian, Mario Monti (“Spania dă întregii Europe motive serioase de nelinişte”).

Scapă cine poate

Probabil pentru a evita ca ochii pieţelor să se fixeze pe dificultăţile italiene şi pe fragilitatea politică a reformelor sale, Monti a arătat cu degetul Spania. Acest tip de politici de a-i face rău vecinului, de a se salva cine poate, au existat din abundenţă în timpul Marii Crize Economice.

Criticile care coincid asupra politicii economice spaniole sunt de trei feluri: teama că ţintele de deficit nu se vor îndeplini anul acesta (având în vedere că întârzierea în aprobarea Bugetelor va face ca eforturile pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea impozitelor să trebuiască să se concentreze în doar opt luni); că reforma financiară este mult mai puţin “agresivă” [declaraţii ale ministrului de Finanţe, Luis de Guindos] decât cea a muncii şi se desfăşoară lent, având în vedere că lipsa de încredere creşte şi se reduce creditarea; şi că în acţiunea Guvernului nu există nici urmă de reactivare a creşterii.

În acest context se vor prezenta vinerea viitoare Bugetele pentru 2012. Nimeni nu se îndoieşte că în ele se va trasa calea unui fel de economii de război, dacă permiteţi metafora.

Guvernul se va înfrunta cu două forţe legitime contradictorii: solicitările cetăţenilor (să combată mai întâi şomajul aflat la cote maxime, o rată mai ridicată ca în nicio altă ţară din OCDE, şi să menţină sistemele de protecţie) şi cerinţele externe (prioritatea este să corecteze în jos deficitul public).

Această contradicţie, tot mai prezentă, este cea care face ca Ivan Krastev,  fondator al Consiliul European de Relaţii Externe, să definească o dilemă în creştere: “Suntem martori ai unui colaps al încrederii în elitele politice şi în oamenii de afaceri (...) Alegerile îşi pierd semnificaţia de a opta între alternative şi se transformă în procese ale elitelor. Astfel, democraţia nu mai este o problemă de încredere ci mai degrabă de gestionare a neîncrederii”.

Un compromis istoric

Între unii analişti începe să se răspândească ideea unei ieşiri diferite de cea din Marea Criză Economică. Este adevărat că suntem la mâna unor noi şocuri (petrolul, materiile prime, ţările emergente, ...) dar lumea s-ar putea recupera puţin câte puţin din problemele sale în timp ce economia câtorva ţări (între ele cea spaniolă) ar putea rămâne prinsă într-un fel de “L”, în care linia orizontală a literei să se extindă mult timp, într-o stagnare pe termen lung.

Pentru a evita acest lucru ar fi necesar un consens al diagnosticului şi un acord între principalele forţe politice, economice şi sociale. Atât de mare este nivelul deteriorării încât probabil nu va fi suficient nici faptul că se dispune de o majoritate absolută atât de amplă precum cea a Guvernului.

E nevoie de un compromis istoric între forţe diverse care să reprezinte majoritatea cetăţenilor, fără a supune conţinutul său unei ideologii şi renunţări reciproce. Ar fi necesar să se muncească pentru bunăstarea populaţiei cu un pact cuprinzător care să parcurgă diferitele regiuni şi să presupună măsuri pentru stabilizare şi reforme structurale, dar şi politici de creştere.