Politică Viaţa celor 27

Consiliul European: “Şoricelul cenuşiu” şi-a făcut gaura

23 februarie 2012
NRC Handelsblad Amsterdam

Glez

El nu este personajul cel mai mediatic de pe scena europeană. Dar, în doi ani, Herman Van Rompuy s-a impus discret. Fără concurent, el ar trebui să fie numit pe 1 martie pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului European.

Herman Van Rompuy are poate o imagine de om şters. Dar în această perioadă de criză, cea mai gravă în Europa de mult timp încoace, preşedintele Europei a reuşit totuşi să obţină o reînnoire a mandatului său fără să stârnească vreo controversă.

Săptămâna viitoare [cu ocazia Consiliului European din 1 şi 2 martie], potrivit unor surse de la Bruxelles, liderii UE ar trebui să-l prelungească în post pentru doi ani şi jumătate [el a fost numit în decembrie 2009].

Cine îl întâlneşte pe Herman Van Rompuy, 64 de ani, este uimit mai ales de calmul care domneşte în jurul lui. Este instalat într-o clădire cu lifturi vechi şi pereţi maro.

Intrigile par să alunece pe deasupra lui

În restul clădirii, diplomaţi din 27 de ţări încearcă să negocieze între ei, cu mari dificultăţi, uneori cu ţipete, o ieşire din criză. Nordul şi Sudul sunt diametral opuse. Interesele naţionale şi emoţiile predomină. Dar intrigile par să alunece pe deasupra lui Van Rompuy.

Herman Van Rompuy îşi cultivă imaginea de "şoricel cenuşiu". Îi convine. De fapt, el este exact contrariul. Este prietenos, îi place să bea un pahar de bere şi ştie, în ciuda unei anumite rigidităţi, să-i facă pe ceilalţi să se simtă în largul lor.

El îşi motivează angajaţii ca nimeni altul – toată lumea la Bruxelles vrea să lucreze pentru el. Dar el este de asemenea abil, şi suficient de dur pentru a-şi neutraliza adversarii de la distanţă. Silvio Berlusconi, primul ministru italian de la vremea respectivă, îi trimisese de exemplu o listă de reforme. Herman Van Rompuy a refuzat să semneze confirmarea înainte ca această listă să conţină tot ceea ce vroia el.

El este cel care a găsit o soluţie la imposibila cerinţă a Finlandei, care a încercat să obţină de la Grecia garanţii financiare pentru împrumuturile acordate. Atunci când mulţi şefi de guvern europeni doresc euro-obligaţiuni, iar cancelarul german nu vrea să audă despre ele, Herman Van Rompuy se descurcă pentru ca toţi să fie de acord pentru a discuta mai târziu – după ce se rezolvă afacerile despre care este dispusă să discute Angela Merkel.

Cu cât este mai modest, cu atât mai bine

Herman Van Rompuy filtrează, face ordine, îndulceşte pilula care trebuie oricum înghiţită. Totul de la distanţă. În calitate de fost ministru al Bugetului, el este unul dintre puţinii oameni care ştie despre ce vorbeşte Merkel. Potrivit celor din jurul lui, el joacă un rol crucial în acest context de criză.

Există un lucru pe care el l-a înţeles bine: în calitate de preşedinte al şefilor de stat şi de guvern, trebuie să aibă grijă să nu iasă prea mult în evidenţă. El nu poate să-i critice deschis. De asemenea el nu poate decât rareori exprima făţiş ceea ce gândeşte. Şi nu-şi poate nuanţa imaginea de perfect elev plictisitor decât prin haiku-urile pe care le scrie.

Dar chiar şi aceste haiku-uri devin culte. Cu cât Van Rompuy este mai modest, cu atât mai bine. El trebuie să fie preşedintele tuturora. El are 27 de angajatori de satisfăcut manevrând în acelaşi timp în direcţia cea bună pentru Europa.

Van Rompuy a devenit un spaţiu de refugiu pentru liderii marilor ţări, precum Germania şi Franţa, dar trebuie să se asigure în acelaşi timp că aceste ţări nu încep să stabilească totul în tandem. Ţările mai mici nu ar accepta niciodată aşa ceva. El pilotează deci diplomaţii în direcţia "bună", discret din culise.

Şi probabil de aici îi vine calmul. Dacă nu l-ar crea, pentru ceilalţi ca şi pentru el însuşi, ar înnebuni. Herman Van Rompuy este un om spiritual. "Trebuie să ştii să recunoşti atunci când unele lucruri te depăşesc", a spus el într-un interviu. "Câteodată trebuie să rămâi modest faţă de ce eşti, altfel devii agresiv".