Cultură & Idei Cinema şi teatru

Teatru: Teatru cu subiect Breivik, un act educativ

27 ianuarie 2012
Politiken Copenhaga

Este posibil să se însceneze manifestul radical al ucigaşului din Oslo şi Utøya? Proiectul unui teatru din Copenhaga a stârnit proteste puternice în Norvegia şi Danemarca. Şi totuşi a auzi aceste idei este vital pentru o mai bună înţelegere a vremurilor noastre, se apără directorul teatrului, Christian Lollike.

Recenta decizie a CaféTeatret, de a crea piesa „Manifest 2083” a stârnit furie şi indignare. Am fost acuzaţi de a face jocul lui Anders Behring Breivik şi de a da dovadă de insensibilitate faţă de  familiile victimelor. Politicienii şi-au exprimat dezacordul. Desigur, aceste reacţii ne-au impresionat şi ne-am întrebat dacă aveam dreptate. Tragedia din Utøya [din 22 iulie 2011] este probabil cel mai sinistru eveniment care să se fi produs vreodată în Scandinavia.

Această crimă de neconceput nu a costat doar viaţa a 77 de persoane, ci a traumatizat şi a distrus viaţa  rudelor apropiate ale acestora. Ştiu că familiile se luptă cu o durere, sentimente şi gânduri pe care noi, care nu am fost direct loviţi, nu le putem simţi şi care trebuie să fie teribil de greu de trăit. Pot doar să sper că ei vor avea suficientă putere interioară, prieteni apropiaţi şi ajutoare în cadrul muncii  lor astfel încât într-o zi durerea să nu le mai fie insuportabilă.

Misiunea artei este întocmai de a înţelege

Dar noi ceilalţi, ce facem? Noi, cei care nu suntem nici rude, nici norvegieni, care suntem în afară, dar ne simţim totuşi afectaţi? Unde mergem cu mânia noastră, cu durerea, cu frustrarea noastră şi cu marea întrebare: cum a putut să se  întâmple aşa ceva? Ce oare, în cultura noastră, poate conduce un om relativ normal precum Breivik în punctul de a renunţa la regulile democratice pentru a începe un proces de radicalizare deliberat şi calculat cu meticulozitate? Care pot fi modul lui de gândire şi viziunea lui a umanităţii? Şi de unde vin acestea?

Diferiţi scriitori, jurnalişti şi analişti au examinat şi au încercat să răspundă la aceste întrebări bazându-se pe manifestul de 1518 de pagini. Ei au dreptul. Şi teatrul nu poate atunci, citind manifestul lui Breivik şi utilizând instrumentele critice şi analitice ale artei teatrale, să studieze aceste întrebări? Misiunea artei nu este întocmai de a înţelege cum a putut fi comis un act atât de atroce? Un spaţiu colectiv ca teatrul nu este locul potrivit pentru acest demers?

Înţeleg că rudele cărora li se întinde un microfon, şi care aud că un dramaturg "controversat" va înscena manifestul lui Anders Behring Breivik, reacţionează cu mânie. Dar mă deranjează că află de proiectul meu prin jurnalişti în căutare de un subiect popular. Şi găsesc că este îngrijorător că atâţia politicieni simt nevoia de a reacţiona la ceva la ce nu se pricep.

Manifestul lui Breivik, o operă îngrijorătoare

Pia Kjærsgård, lider al Partidului Popular danez [extrema dreaptă], a calificat în mod repetat proiectul drept "ruşinos", dar acest partid şi programul său politic sunt menţionate de mai multe ori în manifest, şi Pia Kjærsgård face astfel parte, involuntar, din universul lui Breivik. Ea ar trebui deci să dorească de asemenea să înţeleagă modul de funcţionare al procesului de radicalizare.

Unul dintre motivele care fac din manifestul lui Breivik o operă îngrijorătoare, şi care explică poate de ce a fost în stare să acţioneze aşa cum a făcut, este că nu a putut fi contrazis. Deoarece o parte din preparativele sale au fost să-şi ascundă intenţiile şi să nu se exprime, tăcându-şi  gândurile şi proiectele ucigaşe. Eu nu cred că este înţelept de a-l înăbuşi. Cred din contră că trebuie dezvăluit.

De când am început proiectul, am fost în contact cu cercetători care studiază radicalismul de dreapta. Mulţi dintre ei vor participa la seminariile pe care le vom organiza în jurul spectacolului. Scopul este într-adevăr de a obţine şi de a împărtăşi cunoştinţe.

"Nu sunt o portavoce a lui Breivik"

În niciun caz nu dorim să devenim o portavoce pentru Anders Breivik. Dimpotrivă. Piesa este o operă artistică critică şi subiectivă care are scopul de a expune un mod de gândire pe care Anders Breivik este departe de a-l reprezenta singur. În toată Europa au apărut grupuri aparţinând dreptei radicale, şi este de datoria noastră, pentru noi-înşine, pentru democraţia noastră şi concetăţenii noştri musulmani, să studiem ideologia xenofobă care se află la baza acţiunii fatale ale lui Breivik.

Noi trebuie să afirmăm că această tragedie, departe de a fi opera unui imbecil, este un act politic. Dacă întoarcem spatele şi îngropăm în uitare manifestul, aşa cum a propus un responsabil politic danez, pierdem orice posibilitate de a înţelege şi astfel de a ne depărta ştiind de ce trebuie să ne depărtăm, şi de a împiedica ca aceste evenimente să se întâmple din nou.

Poate momentul este nepotrivit, prea aproape de eveniment. Dar eu nu ştiu care va fi momentul potrivit şi cine ar trebui să decidă. Mi s-a părut deci necesar de a începe lectura „Manifestului 2083” pentru a înţelege, măcar un pic mai bine, cu ce nouă formă de terorism riscăm să ne confruntăm în viitor.

Nu cred că ne putem permite să aşteptăm mai mulţi ani pentru a lucra sub o formă artistică asupra noului  terorism. Nu ar trebui să ne gândim şi la apropiaţii noştri, care ar putea fi mâine victimele unei noi tragedii?