Economie Euro

Summit european: Uniunea prin scindare

9 decembrie 2011
Die Zeit Hamburg

David Cameron vine la conferinţa de presă care a urmat Consiliului European din Bruxelles, 9 decembrie 2011.

David Cameron vine la conferinţa de presă care a urmat Consiliului European din Bruxelles, 9 decembrie 2011.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au făcut, cu certitudine, un mare pas spre atingerea obiectivului lor: uniunea fiscală. Dar cu ce preţ? Marea Britanie a fost exclusă din acest sistem, iar alternativa pare simplă: salvarea sau prăbuşirea Uniunii Europene.

Oare aceasta a fost noaptea în care moneda euro a fost salvată? Sau aceste zece ore vor intra în istorie ca fiind scena destrămării Uniunii Europene? Oricum ar fi, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE nu ar fi putut pune în scenă într-un mod mai dramatic finalul provizoriu al operaţiunii “Salvarea euro”. Chiar înaintea începerii reuniunii de joi seara, Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi David Cameron se întâlniseră deja. Un lucru era sigur: premierul britanic David Cameron urma să joace un rol crucial în cursul reuniunii. A urmat o dezbatere aprinsă, uneori chiar dură, iar, la puţin timp după ora 5.00 dimineaţa, preşedintele francez anunţa rezultatul negocierilor din cursul nopţii. Pentru mai multă precizie, trebuie să vorbim despre două rezultate, iar în zilele şi săptămânile următoare se va pune întrebarea care dintre cele două rezultate va avea o greutate mai mare: faptul că statele din zona euro au ajuns la un consens pentru aplicarea unor reguli mai stricte în materie de politici financiare? Sau faptul că la acest sistem nu vor participa toate ţările membre ale Uniunii Europene? De la bun început, Germania a adoptat o poziţie lipsită de ambiguitate: Angela Merkel ar fi dorit un acord opentru modificarea tratatelor europene cu toate cele 27 de state membre.  În acelaşi timp, Merkel nu a lăsat să planeze niciun dubiu asupra faptului că, în caz de nevoie, se va mulţumi, pentru a avansa, cu un acord al celor 17 state din zona euro şi al altor state doritoare. În opinia cancelarului german, unitatea asupra acestei chestiuni este mai importantă decât Uniunea Europeană de 27 de membri. Iar, în această poziţie, Merkel putea conta pe susţinerea fermă a preşedintelui francez.

Sancţiuni cvasiautomate 

De acum înainte, 23 de state europene ar urma să se angajeze să includă în legislaţiile naţionale o “regulă de aur” bugetară şi să se înţeleagă asupra unui sistem de sancţiuni cvasiautomate pentru cine nu va respecta ţintele de deficit. Tratatul pe tema monedei unice ar urma să fie elaborat înainte de luna martie.

Preţul politic al acestui angajament este ridicat. Marea Britanie a anunţat că nu se va alătura noului sistem; în Suedia şi Republica Cehă, parlamentele vor trebui să se pronunţe în prealabil dacă vor acorda astfel de mandate guvernelor. Nu este o surpriză că unii lideri au încercat să se delimiteze înainte de încheierea summitului. Cine este responsabil de această scindare? Premierul britanic David Cameron, care, până la luarea deciziei finale, a cerut permanent excepţii în scopul protejării sistemului financiar al ţării sale? Sau Angela Merkel, care a pus în primul rând pe ordinea de zi modificarea Tratatului UE? David Cameron a tras cele mai proaste cărţi. Acum s-a retras pe tuşă, fără să fi obţinut nimic pentru Marea Britanie. Dacă o cunoaştem pe Merkel, maestra jocurilor de putere, ar trebui să înţelegem că ar fi trebuit să prevadă această situaţie.

Succesul negocierilor are un preţ mare

În pofida a tot ce s-a întâmplat, succesul negocierilor are un preţ mare. Ar fi greşit să credem că, în acest dosar, Germania poate conta pe susţinerea neclintită a celorlalte 22 de state. Cei mai mulţi şefi de stat şi de guvern o urmează pe Merkel din inerţie, nu din convingere, pentru că ştiu că nicio soluţie la criza datoriilor nu este posibilă împotriva Germaniei. Chiar şi cei care susţin efectiv exigenţele Germaniei în privinţa înăspririi disciplinei bugetare nu sunt convinşi nici că acesta este cel mai bun moment, nici cea mai bună direcţie. Statele din zona euro vor semna propriul tratat internaţional, care va exista în paralel cu jurisdicţia actuală a UE. O cale care nu este lipsită de capcane. Unii experţi juridici au dubii că un astfel de tratat paralel poate fi acceptat. Oare a meritat acest efort? Atenuarea crizei datoriilor şi introducerea sancţiunilor merită crearea unei scindări în cadrul Uniunii Europene? Poate părea creu de crezut, dar, la final, pieţele financiare sunt cele care vor decide. Dacă pieţele se vor lăsa convinse, Angela Merkel va rămâne în istorie ca fiind salvatoarea monedei euro. Iar dacă speculaţiile financiare vor continua, cancelarul Germaniei va rămâne în memoria colectivă pentru scindarea Uniunii Europene.