Împinse de precaritate sau de sărăcie, multe femei tinere se lasă prinse în mrejele racolatorilor care, sub pretext de cursuri de formare sau de muncă temporară, le atrag în reţelele de prostituţie.

Cele mai multe campanii de prevenire împotriva traficului de fiinţe umane nu au niciun efect notabil. Parlamentul European a declarat chiar recent că toate măsurile întreprinse de către Uniune pentru a limita consecinţele acestui dezastru sunt ineficiente. Potrivit datelor publicate de către Consiliul Europei, este vorba totuşi de una dintre sursele importante de finanţare ale crimei organizate, "sclavia albă" este, de altfel, sectorul economiei subterane care cunoaşte cea mai exponenţială dezvoltare în ultimii ani. Traficul priveşte în principal femeile : ele ar fi aproximativ 80% dintre cele 800 000 de persoane care, în fiecare an, sunt victime ale traficului de persoane. Ţările membre ale Uniunii Europene au fost încurajate de mai multe ori să îşi asume responsabilităţile : să ajute material victimele să se întoarcă acasă, sau să le ofere protecţie administrativă dacă acestea doresc să rămână pe teritoriul UE. Aceste femei trebuie de asemenea să fie convinse de interesul pe care îl au de a depune mărturie împotriva răpitorilor şi, dacă este cazul, trebuie să li se asigure protecţie faţă de posibilitatea de represalii din partea acestora.

Trafic de persoane, sexual dar şi de muncă forţată

Dar în realitate, acest lucru se întâmplă foarte rar. Să luăm ca exemplu Bulgaria. Potrivit datelor Comisiei Naţionale pentru lupta împotriva traficului de persoane, numărul de victime în 2010 a fost de 500 de oameni, dublu faţă de anul precedent. În acest an, până în aprilie, victimele erau 154: 141 femei şi 13 copii. Aceasta nu este, desigur, decât partea vizibilă a aisbergului – cazurile cunoscute de trafic, realitatea este,  cum se poate imagina, mult mai tulburătoare. Ţările cu risc pentru bulgari sunt Olanda, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Cipru şi Suedia. Scopul acestui trafic este, în cele mai multe cazuri, exploatarea sexuală, dar se observă de asemenea o creştere a reclamaţiilor privind munca forţată. Acum câteva zile, am auzit despre arestarea a doi bulgari care locuiau în Suedia şi încercau să-şi atragă compatrioţii în acea ţară promiţându-le posibilităţi de muncă bine plătită şi cazare confortabilă. De fapt, ei erau forţaţi să culeagă fructe şi trăiau în corturi în pădure, actele de identitate le fuseseră confiscate şi nu au fost niciodată plătiţi.

Condamnările sunt temporare, acuzaţii revin la atac

Dar rarele cazuri de condamnare de către justiţie nu reuşesc să inverseze această tendinţă. În timpul unei operaţiuni de poliţie, cu câţiva ani în urmă, au fost arestaţi doi bărbaţi care încercau să treacă ilegal femei din Bulgaria spre Grecia. S-a dovedit apoi că aceştia perindau Bulgaria rurală pentru a racola fete noi pe care le obligau să se prostitueze în Sofia sau în ţara vecină, Grecia, şi cărora le luau mai mult de 50% din câştiguri. Condamnaţi în primă instanţă, se pare evident că au fost achitaţi apoi, fiindcă le-am văzut pozele în presa britanică vara anului trecut, când încercau să "plaseze" sclave albe pe teritoriul Marii Britanii. Autorităţile, de asemenea, avertizează împotriva traficanţilor care dau acum dovadă de o imaginaţie foarte bogată pentru a-şi ademeni victimele. Mai recent, de exemplu, metoda lor preferată a devenite oferirea de "cursuri de formare în străinătate", precum cele de limbi străine. Violenţa fizică este din ce în ce mai puţin privilegiată în favoarea ameninţărilor psihologice şi presiunilor asupra familiilor rămase în urmă. În Bulgaria, principalele cauze de dezvoltare ale acestor tipuri de trafic sunt analfabetismul, prăbuşirea valorilor morale, rasismul şi discriminarea etnică, sărăcia, economia în stare proastă, şomajul... ceea ce ar putea explica această schimbare de strategie din partea traficanţilor, care se prezintă din ce în ce mai des ca agenţii de muncă temporară. Un fenomen care riscă să continue, întrucât în vremuri de criză, oamenii caută cu disperare o cale de ieşire din situaţii materiale adeseori catastrofice şi sunt gata de orice pentru a reuşi să iasă din greutăţi. Campaniile de sensibilizare nu pot decât să îmbunătăţească, câtuşi de puţin, acest trist tablou. Adevărata muncă este în mâinile poliţiei, la nivel local şi internaţional. La urma urmei, ne putem întreba de ce poliţia europeană, cu imensul ei aparat represiv, nu poate veni de hac celor câţiva ştabi care gerează acest trafic...