Opinii
-
Germania
Numiţi-ne nazişti dacă aşa vă place
3 februarie 2012264Die Zeit Hamburg -
Criza zonei euro
Salvaţi euro – scăpaţi de Germania
27 ianuarie 2012119The Times Londra -
Criza zonei euro
Ingo Schulze – 10 teze despre criză
27 ianuarie 201224Süddeutsche Zeitung -
Dezbatere
Europa înseamnă pace. Doar atât?
19 ianuarie 201267De Morgen Bruxelles -
13 ianuarie 201225The Guardian Londra
-
Naţionalitate
Cetățenia multiplă, calea viitorului
11 ianuarie 201216The Economist Londra -
Dezbatere
Traiască piaţa liberă a ideilor
10 ianuarie 20128Financial Times Londra -
9 ianuarie 20127NRC Handelsblad Rotterdam
-
Politica de salvare
Împotriva tuturor regulilor
6 ianuarie 201252Die Zeit Hamburg -
Criza zonei euro
Şi dacă UE va sfârşi ca Iugoslavia?
5 ianuarie 201267Politika Belgrad -
Întrevedere
George Steiner, o anumită idee a cunoaşterii
30 decembrie 201119Télérama Paris -
Întrevedere
Lecţia Europei de Andrzej Stasiuk
26 decembrie 201112Wprost Varşovia -
Criza din zona euro
Islanda este utopia noastră modernă
23 decembrie 201139Público Madrid -
Uniunea Europeană
Să nu ne lăsăm umbrit idealul
20 decembrie 201134El País Madrid -
Dezbatere
Cele şapte păcate ale europenilor (2/2)
15 decembrie 201124Die Zeit Hamburg -
Dezabatere
Cele şapte păcate ale europenilor (1/2)
14 decembrie 201121Die Zeit Hamburg -
Criza din zona euro
Adio dulce suveranitate…
8 decembrie 201117El País Madrid -
2 decembrie 201113Der Spiegel Hamburg
-
Uniunea Europeană
Daţi democraţiei o şansă
1 decembrie 201130The Guardian Londra -
Criza din zona euro
Principiul de panică în plină acţiune
30 noiembrie 201114Berliner Zeitung Berlin -
Extrema dreaptă
Internaţionala închiderii în sine
29 noiembrie 201117Aftonbladet Stockholm -
Societate
Criza ne dezbină
29 noiembrie 20117The Irish Times Dublin -
Cine se teme de Germania? / 5
Simpatica noastră familie
25 noiembrie 201119Die Zeit Hamburg -
Cine se teme de Germania ? / 3
Noi, tehnocraţii cu Goethe sub braţ
23 noiembrie 201115Der Spiegel Hamburg -
Uniunea Europeană
O revoluţie venită de sus
23 noiembrie 20115Libération Paris -
Cine se teme de Germania ? / 2
“Acum vorbim germană”
22 noiembrie 201110Berliner Zeitung Berlin -
Criza zonei euro
Ce au făcut olandezii pentru noi?
18 noiembrie 201113De Volkskrant Amsterdam -
17 noiembrie 20118Hospodářské noviny Praga
-
Dezbatere
În apărarea tehnocraţior
17 noiembrie 201110The Guardian Londra -
Criza datoriei publice
Europa împotriva poporului?
11 noiembrie 201123The Economist Londra -
Criza zonei euro
Europa tehnocrată, „răzbunarea Agorei”
7 noiembrie 20116Il Sole-24 Ore Milano -
Referendumul grecesc
Democraţia, la active toxice
2 noiembrie 201118Frankfurter Allgemeine Zeitung Frankfurt -
Austeritate
Cinismul elitelor greceşti
21 octombrie 20115The Guardian Londra -
14 octombrie 201116El País Madrid
-
Umor german
Scăpaţi-ne de umbrela de salvare!
7 octombrie 20111Süddeutsche Zeitung -
Criza datoriei publice
Să ne ferim de salvatorii euro
5 octombrie 20117Der Freitag Berlin -
Germania
Berlin, sub vraja piraţilor
20 septembrie 20115Süddeutsche Zeitung -
Criza zonei euro
Europa se întoarce la identitatea naţională
16 septembrie 201115The Guardian Londra -
Ficţiune politică
Trei zone euro sunt mai bune decât una singură
16 septembrie 201112De Volkskrant Amsterdam -
9/11 10 ani după
Spectrul Estului peste Ground Zero
9 septembrie 20112The Guardian Londra -
Criză în zona euro
Pentru un nou drum german
31 august 20116Der Spiegel Hamburg -
Tineri
Huliganismul rataţilor
25 august 201110Die Welt Berlin -
Ficţiune politică
O superputere întemeiată
22 august 20115Le Figaro Paris -
Polonia
Polonezii, departe de realitate
18 august 2011PresseuropGazeta Wyborcza -
Terminus pentru Euro 4/4
Sfârşit de partidă la Shanghai
17 august 20111Le Monde Paris -
Terminus pentru Euro 3/4
Crudul diagnostic de pe Wall Street
16 august 2011Le Monde Paris -
Terminus pentru Euro 2 / 4
Efectul bulgăre de zăpadă
14 august 2011Le Monde Paris -
Terminus pentru Euro 1 / 4
Berlin îşi pregăteşte ieşirea
12 august 201110Le Monde Paris -
Criza datoriei publice
Unde putem găsi un lider?
8 august 20115The Guardian Londra -
Dezbatere
Oroarea este umană
1 august 20111Corriere della Sera Milano
A devenit un lucru aproape automat: de fiecare dată când apar polemici legate de modul în care Berlinul încearcă să îşi impună punctele de vedere pentru soluţionarea crizei datoriilor, germanilor li se aduce aminte de trecutul lor nazist. Care ar fi modul de reacţie? Publicaţia Die Zeit propune câteva răspunsuri. 
Prin faptul că persistă în a impune austeritatea fiscală partenerilor săi din zona euro, în timp ce, cu încăpăţânare, refuză să acorde Băncii Centrale Europene (BCE) un rol mai însemnat și, de asemenea, să sprijine mai hotărât datoriile naţionale, Germania este mai mult un obstacol, decât un ajutor, în susţinerea monedei unice europene – menţionează Antole Kaletsky. 
Iată nebunia care a devenit un fapt de la sine înţeles, un dat: de ani de zile societatea este jefuită, iar democraţia este ruinată. Scriitorul german Ingo Schulze s-a săturat. Zece motive pentru ane lua pe noi înşine din nou în serios. 
Liderii europeni nu ezită să folosească spectrul războiului pentru a-şi justifica politicile lor de salvare a monedei euro. Dar acest argument nu mai funcţionează, observă filozoful olandez Paul Scheffer. Sprijinul cetăţenilor trebuie să fie câştigat cu argumente adevărate. 
Deşi majoritatea scoţienilor nu sunt favorabili ideii unei rupturi pe deplin de Marea Britanie, ei sunt totuşi încântaţi în general de perspectiva unei forme de autonomii care să includă capacitatea de a-şi ridica propriile impozite. Englezii reticenţi ar trebui să accepte acest lucru, susţine Simon Jenkins. 
Într-o lume amestecată din punct de vedere rasial şi mondializată, a avea mai multe identităţi este un lucru normal. Iată de ce statele ar trebui să permită mai uşor accesul la naţionalitate şi să garanteze dreptul de vot, consideră The Economist. 
În timp ce criza financiară continuă să facă pagube în Vest, ideologia dominantă a liberalismului triumfător al pieţei libere intră în colaps. Dar ce tendinţe politice noi apar şi ce se va întâmpla? se întreabă Gideon Rachman. 
Uniunea a intrat oare într-o fază terminală? Într-un eseu, jurnalistul şi istoricul olandez Geert Mak consideră că, până în 2012, ea va trebui să-şi aleagă calea politică care să o scoată din logica banilor. Sau îşi va pierde locul în lume. 
Cine greşeşte, trebuie să suporte consecinţele. Această lege fundamentală a economiei de piaţă a fost călcată în picioare timp de 5 ani de criză. Politicienii trebuie să aleagă între bunăstare şi morală, scrie Die Zeit. 
Văzută de la Belgrad, Zagreb sau Sarajevo, criza economică şi instituţională prin care trece Uniunea are un aer de "déjà vu". Cel al anilor anteriori dezmembrării federaţiei fondate de către Tito, observă ziarul sârb Politika. 
Literatură, filozofie, ştiinţe: astăzi, instrumentele noastre de înţelegere a lumii se dezvoltă separat, regretă acest cunoscut intelectual şi umanist. Şi totuşi cultura este ceea ce ne salvează, în special în Europa. 
De ce germanilor şi polonezilor le este greu să se înţeleagă? Cum poţi să recunoşti un polonez? Cum poate fi ajutată Germania să domine UE? Inclasabilul scriitor polonez ne dă câteva idei.
Respingând prin referendum salvarea băncilor şi rambursarea datoriei externe a ţării, islandezii au arătat că este posibil să scape de legile capitalismului şi să-şi ia în mâini destinul, se bucură un istoric spaniol. 
Construcţia europeană a permis Vechiului Continent să recâştige o anumită prosperitate, dar în schimbul unei părţi din sufletul său, regretă filosoful spaniol Rafael Argullol. Nu este prea târziu pentru a afirma valorile care îi fac puterea, dar trebuie să o facem repede. 
Conducătorilor politici le place să fluture cu gesturi largi flamura conştiinţei comunitare. Dar fiecare ţară se face vinovată de o slăbiciune de caracter care contrazice discursurile şi dăunează UE. Continuarea inventarierii păcatelor de către Die Zeit. 
Conducătorilor politici le place să fluture cu gesturi largi flamura conştiinţei comunitare. Dar, fiecare ţară se face vinovată de o slăbiciune de caracter care contrazice discursurile şi dăunează UE. Die Zeit prezintă tipologia acţiunilor noastre greşite. 
Dacă va fi aprobată de cele Douăzeci și Șapte, uniunea fiscală propusă de Angela Merkel și Nicolas Sarkozy va fi o nouă etapă decisivă spre federalismul european. Dar este toată lumea gată să plătească prețul pentru asta: renunțarea la autonomia bugetară a statelor?
Gata. Filosoful Jürgen Habermas şi-a părăsit biroul lui pentru a salva ideea de Europa, de a o salva de liderii politici şi de puterea obscură a pieţelor. 
Se transformă UE într-un imperiu condus de Germania? Pentru socialistul german Ulrich Becks, ar trebui să profităm de această mult răspândită şi mult discutată teamă de a stabili o nouă organizare a Uniunii, bazată pe o comunitate reală a cetăţenilor. 
Temeri, anxietate, frica de Apocalipsă: pentru futurologul Matthias Horx, omul nu este ghidat de fapte, ci de starea lui de spirit. Precept care se aplică de asemenea la criza monedei euro. 
O nouă Europă riscă să apară în umbra crizei. O Europă unde domneşte descurajarea, naţionalismul politic, islamofobia şi lipsa de încredere în politicieni. Ameninţări mai grave decât cele aduse de cifrele datoriei, consideră Aftonbladet. 
Datoriile şi austeritatea reprezintă o nouă realitate pentru cei mai mulţi europeni. Însă, pentru alţii, o astfel de situaţie constituie o oportunitate de a o obţine profit rapid. Într-un astfel de context, cum mai putem vorbi de naţiuni sau de societate?, se întreabă editorialistul irlandez John Waters. 
Părinţi stricţi, copii renegaţi şi dragoste cu năbădăi: aceasta este familia Europa. Şi pentru jurnalistul de la Die Zeit care îi schiţează portretul, ea trebuie să-şi apere modelul său istoric de solidaritate. 
Nu este foarte clar ce înseamnă leadershipul Germaniei în UE – germanilor le este chiar cel mai neclar. Un editorialist de la Spiegel Online caută răspunsul în două cărţi despre sufletul pierdut şi geniul ţării. 
Schimbările politice din Grecia, Italia şi Spania sunt o dovadă că liderii europeni au răsturnat echilibrul puterilor dintre societate şi stat, dintre economie şi politică, iar acum nu mai ştim unde este locul cetăţenilor, consideră filozoful francez Etienne Balibar. 
“Europa vorbeşte germană”, trâmbiţează parlamentarul german Volker Kauder. – Nu trebuie să exageraţi, avertizează Berliner Zeitung. O uniune de democraţii libere arată altfel. 
În contextul crizei actuale, olandezii au tendinţa de a da lecţii cetăţenilor din ţările cu performanţe slabe, precum Grecia şi Italia. Dar cum spectrul recesiunii se apropie, ar trebui să ţină cont de faptul că prosperitatea de care beneficiază acum nu se datorează chiar virtuţii lor. 
Nimic nu uneşte mai mult decât un duşman comun. Dar această zicală a secolului al nouăsprezecelea este puţin adaptată la criza actuală. Numai schimbându-şi relaţia lor cu puterile europenii se vor putea uni şi ieşi din criză, consideră un editorialist ceh. 
Numirea lui Lucas Papademos şi a lui Mario Monti ca şefi ai guvernelor tehnocrate din Grecia şi Italia a făcut să curgă multă cerneală. Dar, în restul continentului, experţii au jucat adesea un rol pozitiv în politică pe timp de criză, subliniază un jurnalist al The Guardian
Eforturile de a salva euro nu pot funcționa împotriva voinței alegătorilor la infinit, scrie Charlemagne în The Economist. 
Guvernele de "experţi", propuse în Italia şi Grecia, ar putea fi bune în luarea deciziilor de urgenţă, dar ar adânci neîncrederea cetăţenilor europeni faţă de democraţie. Pentru a evita acest lucru, politica trebuie să-şi revendice locul. 
Cine supune poporului său o chestiune de destin trece în Europa drept un pericol general. Acesta este mesajul pieţelor şi, de luni seara, şi al politicului.
După două zile de acţiuni greviste masive şi violenţe de stradă, Grecia pare să se apropie şi mai mult de marginea prăpastiei. În contextul în care liderii europeni se reunesc duminică într-un ultim efort de salvare a monedei euro, un editorialist grec critică dur elitele ţării care au adus Grecia în această situaţie. 
După manifestaţiile din Grecia şi protestele Indignaţilor spanioli, agitaţia a traversat Atlanticul prin mişcarea Occupy Wall Street. Directă sau reprezentativă, chiar ideea de democraţie este astăzi pusă sub semnul întrebării, estimează José Ignacio Torreblanca.
Noul cuvânt german "umbrela de salvare a euro" are multe avantaje. Este mai uşor de înţeles decât Fondul de salvare europeană şi mai uşor de pronunţat ca FESF. Dar cea mai folosită metaforă a Germaniei şchioapătă! Editorialistul Axel Hacke avertizează în legătură cu jocurile de cuvinte. 
Dacă vrem să salvăm proiectul european, atunci este momentul să ne ridicăm împotriva proiectelor cancelarului Merkel și ale președintelui Sarkozy care promovează o uniune nu tocmai democratică, axată pe competivitate fiscală și dumping social, scrie un jurnalist german. 
Ei cer mai multă transparenţă şi democraţie directă, şi aproape fiecare al zecelea alegător berlinez le-a dat votul. Partidul Piraţilor nu mai este un partid pentru tocilarii obsedaţi de Internet, ci reprezintă cereri ale unui segment extins al societăţii. 
Posibilitatea intrării în incapacitate de plată a Greciei a adus aroganta şi trufaşa Uniunea Europeană la un punct de cotitură. Trebuie să ne aşteptăm la o întoarcere la o dimensiune naţională, scrie un editorialist britanic. 
Trebuie să admitem un fapt: unele ţări membre ale zonei euro au puţine lucruri în comun, şi acest lucru îngreunează ieşirea din criză. Soluţia, preconizează un economist olandez, este crearea a trei grupuri cu norme mai mult sau mai puţin stricte. 
Am petrecut anii de la atacurile pe teritoriul Statelor Unite concentrându-ne asupra ameninţării teroriste şi războaielor din Afganistan şi Irak. Dar am fost orbi faţă de adevăratele schimbări globale: creşterea lentă, dar de neoprit a Chinei. 
În faţa crizei şi a revoltei tinerilor, nu există decât o soluţie: mai multă Europa. O politică pe care Angela Merkel trebuie să aibă curajul să o ridice la rangul de prioritate, la fel de importantă ca Ostpolitik din anii 70, estimează sociologul Ulrich Beck. 
Paşnica Europă îşi reînvie trecutul zbuciumat. În Franţa, Grecia şi Spania, tinerii îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia lor, la Londra ei dau foc la cartiere. Care este problema? se întreabă un editorialist german. 
Le Figaro îşi începe seria de vară "Lumea peste 20 de ani" cu un episod european: suntem în 2031, botezul navei amiral a marinei de război europene marchează lansarea mult aşteptatei apărări comune, ultimul element al "Marelui Salt" început cu 15 ani în urmă, şi care-i conferă în sfârşit Uniunii Europene locul care i se cuvine pe scena internaţională. 
Continuare şi sfârşit al ficţiunii politice din Le Monde. După săptămâni de investigaţii, o ziaristă de la Wall Street Journal a reuşit să se întâlnească cu sursa documentului care este pe cale să zdruncine zona euro şi să răspândească panică pe bursele de valori mondiale. 
Adunaţi în jurul lui George Soros şi al fostului comisar european Mario Monti, patronii finanţelor internaţionale pot doar să constate fundătura în care nepriceperea liderilor europeni a condus moneda euro. 
Urmarea ficţiunii Le Monde "Terminus pentru Euro": după decizia Curţii Constituţionale germane de a invalida Fondul european de stabilitate financiară, cei Douăzeci şi Şapte par să se fi resemnat cu ideea de imposibilitate de plată a uneia dintre ţările membre ale Euroland. 
În seara realegerii sale, Nicolas Sarkozy află că adversarii interni ai Angelei Merkel se pregătesc să o înlăture şi să părăsească Euroland-ul. Nu mult timp după aceea, Curtea constituţională germană invalidează mecanismul de stabilitate al monedei euro... Într-o ficţiune politică, Le Monde descrie un scenariu în definitiv nu atât de improbabil al sfârşitului monedei unice. 
În faţa prăbuşirii monedei euro, conducătorii europeni par cel puţin paralizaţi, dacă nu şi mai rău, iresponsabili. Şi totuşi, gravitatea situaţiei necesită conducători capabili să gereze această situaţie, nu să se mulţumească să îndure efectele. 
Dincolo de delirele politice care l-au împins pe Anders Breivik la asasinarea a mai mult de 70 de persoane, în faţa noastră s-a ivit, în 22 iulie, răul în forma sa cea mai imbecilă, consideră scriitorul italian Claudio Magris.